Jurnal Expeditie Olimp

• oxigen
• 29 septembrie 2014

Anul asta am hotarat sa stam 4 zile pe taramul zeilor, pentru a avea mai mult timp sa ne bucuram de munte, soare, plaja, si apa.
Dar se pare ca nici cele 4 zile nu au fost suficiente pentru noi. La anul, e clar ca vom sta mai mult.
Vremea in Grecia se arata a nu fi pe placul unor muntomani, cu posibile averse si descarcari electrice…dar vremea pana la urma mai e si dupa sufletul omului.

Cum a inceput totul? Ne-am intalnit cu mic cu mare in centrul Bucurestiului si imbarcati in Autocarul Bucuriei am luat-o spre sudul continentului.
Joi dimineata ne-am cazat in Platamonas si ne-am ascuns de tantarii ce ne pazeau bungalow-urile pe plaja insorita.
Apoi am facut plaja, ne-am balacit in valuri, am facut sarituri, am innotat printre pestii albi din apa.
Vineri de dimineata (prea dimineata pentru multi dintre noi) am plecat spre Glyfa, acolo unde capitanul Spiros ne astepta sa ne duca pe taramurile mai indepartate ale insulei Skyatos (vezi tu cum se scrie pana la urma).
Am facut o prima pauza pe laguna unde s-a filmat Mamma Mia, ne-am pozat cu cel mai „bun” barman, ne-am scaldat in apa turcoaz ca o peruzea si ne-am imbarcat din nou.
Pe vas erau 3 grupuri – unul polonez, unul unguresc si noi. Noi am fost cei mai organizati, cei ce nu au intarziat niciodata :), cei ce au trait senzatia superba de a fi asteptati de un vas, cei ce au avut sufragerie proprie (Sufrageria lui Piratu).
Skiathos ne-a intampinat cu mult soare si mancare buna.
Dupa ce ne-am plimbat pe micile stradute si am cumparat suveniruri, am cules rodii si lime din copaci, ne-am intors la vapor pentru a veni la cazare.
A doua zi ne astepta un drum lung si deloc usor pana pe marele Olimp.
Zeul a fost mai ingaduitor cu noi anul acesta decat anul trecut. Ne-a intampinat cu o vreme buna ( poate prea buna), dar cu aceeasi diferenta de nivel de peste 2000m. Dupa un scurt popas, de la cabana, 30 dintre noi au plecat spre Mitikas.
Zeus a fost intelegator, ne-a lasat sa strigam Oxigen de pe varful lui cel mai de pret!
Coborarea de fiecare data e mai lunga decat urcarea…iar unii dintre noi au fost incurajati sa mearga mai repede de o ploaie rece si de inserarea care ne trimitea la casele noastre.
Duminica ne-am petrecut-o la Nostalgia, asteptand caracatita mult visata, uitandu-ne pentru ultima data la mare si imbarcandu-ne in acelas autocar spre Bucuresti.
Daca ne-a placut in Grecia? E simplu… la anu vrem sa venim mai mult timp, sa facem mai multa baie si sa il vizitam din nou pe Zeus.

60 ore București – Croația și retur

• oxigen
• 27 septembrie 2014

Nici nu ne-am întors bine din Grecia și Echipa Oxigen și-a făcut bagajele pentru o tura mică de câteva ore în Croația. Nici drumul lung de 2600km, nici trezitul la 3 dimineața nu ne-a împiedicat în a ne pune planul în aplicare – „verificarea ieșirii din Croația” .
Actori principali: Andrei ( the driver), Diana ( the copilot), Furia Gri ( the car)
Zis și făcut – punem ceasul deșteptător la orele 3 trecute fix în creierii dimineții, și îmbarcați în Furia Gri ( Multumim Țiplă) pornim la drum. Șoselele țării natale au fost mai libere ca niciodată – iar puținii kilometri petrecuți pe străzile Bulgariei nici nu i-am fi simțit dacă nu am fi uitat 🙂 să ne achiziționam rovinietă. Eu asta nu am înțeles – noi am și zburat puțin pe șoselele alea – de ce era musai de vignieta? Este necesară și pentru zboruri de scurtă durată?
La granița cu Serbia, același vameș pe care l-am întâlnit și în urmă cu 2 luni, ne-a verificat fără niciun chef și cu o viteză de 10 ori mai mică decât a Furii Gri – dar nouă nici că ne păsa.
După 14 ore de mers ca nebunii și după cel mai bun șnițel parizian & cordon bleou ne cazăm la nici 10km de Plitvice în Korona Kamp. A II-a zi de dimineață ( ceasul a sunat la 06.30), plini de bunăvoință, luam 2 tineri din Polonia la ocazie și plecăm spre faimosul parc.
Aici ne plimbăm încântați cu vaporașul, cu trenulețul care e autobuz, facem poze în viteză, alergăm printre turiști, zâmbim și salutăm toată ființa omenească de ne iese în care, învățăm din mers să salutăm în japoneză Kon’nichiwa, sărim peste dinții babei cu grijă mare ( prin dinții babei a se înțelege podețe de lemn) și mândri că am dat parcul gata în mai puțin de 4 ore ne îmbarcăm în Furia Gri și plecăm spre Grabovac – acolo unde trebuie să intrăm în traseul montan.
Ne-am întâlnit cu un peisaj mai mult decât spectaculos, în care munți de doar 1700m înălțime îți păreau uriași, pe o stradă mai ceva ca Transfăgărășanul, unde pentru 10 minute am uitat care era scopul nostru și cu muzica dată la maxim ne bucuram și filmam ce ne apărea în față.
Alpii Dinarici nu sunt deloc mai prejos decât frații lor din Austria sau Italia. Poate că înălțimea mai mică nu îi scoate atât de mult în evidență, dar peisajul într-un tot unitar este mirific. Un lucru este cert – nu găsești picătura de apa pe traseu, marcaje sunt – chiar dacă nu îți indică direcția, și cu siguranță munții aștia nu sunt prietenoși pe timp de furtună.
Seara înnoptăm la Hotel Lucija în Posedarje, cu muzică italienească din anii ’60 în urechi. Ne propusesem să ne odihnim, cu toate că ceasul era fixat la ora 03 ( noi numai la ore de-astea știam să plecăm) – și petrecerea noilor noștri amici părea să fie mai lungă decât răbdarea noastră.
Drumu de întoarcere acasă a fost parcă mai lung…cu benzinării mai puține – mult prea puține :), fără radare ( sperăm), cu o masă bună cu mici și cartofi prăjiti cu branză rasă.
Am ajuns în București…puțin obosiți…pe la ora 20.00. Ne-am tras sufletul și am plecat amândoi în 2 direcții diferite – Andrei spre Covasna și eu spre Popești pentru ca a II-a zi de la 06 să plec în Săcele.
Așa considerarăm noi că ar fi util să petrecem 60 de ore: 30 ore în mașină, 12 ore pe traseu, 3 ore la masă, 15 ore somn. Comprimăm distanțele și dilatăm timpul – restul e o stare de spirit!

Oxigen cucerit de Muntii Tatra!

• oxigen
• 15 iulie 2014

Pana acum spuneam cu mandrie ca am cucerit un nou varf, de data aceasta spunem ca ne-au cucerit ei pe noi – Oxigen a fost cucerit sufleteste de Muntii Tatra!

Experienta traita weekendul acesta ne-a impresionat pe toti, incepand cu castelul Spissku – unul dintre cele mai mari castel din Europa pana la varful Rysy – cel mai inalt varf din Polonia – 2499 m.

Nu au trecut neobservate nici micile detalii precum Tatra Tea, ploia mocaneasca patrunzatoare, potecile bine delimitate, multe cascade repezi, forma pietrele, atmosfera intregii naturi.

Drumul s-a dovedit a fi o provocare – „Care se uda mai tarziu la picioare?” – am traversat un paraias de zeci de ori, am sarit din piatra in piatra, ne-am tinut de lanturi, am catarat si am ajuns sus – inconjurati de ceata si de prieteni. Ce bine e sa-i ai pe cei dragi aproape, nu mai conta restul! Si totusi rasplata nu a intarziat, pentru ca la coborare a iesit si soarele!

Seara am vizitat cimitirul simbolic – locul unde slovacii au pus insemne pentru oamenii care au pierit pe cararile Tatrei si nu numai: Himalaya, Everest, Alpi, etc. Un sentiment fain ne-a cuprins pe toti, un fel de recunostinta si recunoastere a meritelor acestor alpinisti.

Duminica ne-am imbarcat in autocarul Bucuriei si am plecat spre Pestera de Gheata, o minunatie a Slovaciei, un palat al craiesei zapezii unde am traversat pe langa pereti translucizi si stanci ascunse sub gheata.

Dimineata am ajuns in Bucuresti – obositi, dar cu o mare bucurie in suflet! Am fost cuceriti si e atat de placut!

Oxigen in Muntenegru – apa din belsug

• oxigen
• 18 iunie 2014

Si iata-ne si in Muntenegru! Oxigen isi mentine promisiunea si a organizat o iesire in cadrul programului Expeditii Montane pentru incepatori si aici. Muntenegru parca ar fi o tara brazdata de munti inalti, culoarea azurie a celui mai frumos rau – Tara, sosele inguste si foarte inguste si infinit de multe curbe.

Desi am avut parte de ploaie, ploaie si ploaie, putem declara iesirea una reusita, chiar daca nu am reusit sa urcam pe varful Bobotov Kuk. Punctul culminant al iesirii a fost clar rafting-ul. Ghidati de instructori bosnieci sau muntenegreni care s-au oprit din crescut abia la 2m, imbracati in neeoprene si impartiti in echipe de 7 si 8, ne-am bucurat de cele 2 ore de rafting pe Tara. Ne-am balacit, ne-am udat in cascade, am tipat, am vaslit cat de repede puteam si am prins unele dintre peisajele unice. Nu soare mult si nici curcubee multicolore, ci o ceata subtire ce dansa in departare si se pierdea pe la coturile raului. Pe scurt Raftingul e o chestie Wow. Abia asteptam sa repetam experienta!

A doua zi ne-am bucurat de un traseu scurt, relaxant, insa tunetele si fulgerele nu au fost tocmai incurajatoare. La 12 noaptea – ora Romaniei am cantat lui Alex La multi ani, am mancat o prajitura buna muntenegreana si am petrecut – unii dintre noi pana la 5 cand ne-am urcat in autocar pt cele 20 ore de drum. Pare cel putin ciudat cand spui ca 1000 km le faci in 20 de ore. O medie de 50km/h e mai apropiata de viteza unei biciclete decat de cea a unui autocar. Dar daca scazi orele din vama si portiunile in care drumul era strajuit de munte si de cel mai adanc canion din Europa (si al 2-lea din lume), asezonate cu multa ploaie si asfalt umed – calculele incep sa dea.
Noa ne-a placut in Muntenegru – speram ca si voua. Ne uscam rucsacii si bocancii si abia asteptam sa mergem in Tatra peste o luna!