Iarna este plină de surprize. De la cele albe, când natura își îmbracă haina de cristal, până la cele care ne așteaptă în dimineața de Crăciun sub brad. Însă, știm cu toții că nu oricine se poate bucura de cadouri în această perioadă. Noi suntem fericiți și mulțumiți că l-am ajutat pe Moșul de la Centrul de plasament Pinocchio să aducă zâmbetul pe buzele celor 21 de copii. Cum s-a întâmplat totul?
Începem cu ceva ce vi se va părea un clișeu: NE PLACE AVENTURA!
Asta este. Ne asumăm că devenim plictisitori. Însă, fiți răbdători. Chiar dacă scenariul este același, nu putem spune la fel și despre scenă. Ne-am păstrat entuziasmul, energia și voia bună. Însă am înlocuit plaiurile muntoase cu străzile aglomerate ale Bucureștiului. O luăm cu începutul.
Totul a pornit de la o ecuație simplă: hai să umplem birourile prietenilor cu veselie și colinde. În săptămâna de dinainte de Crăciun mergem la toți cei care ne invită și îi distragem câteva minute de la îndatoriri și responsabilități. Iar ideea a căpătat contur în momentul în care ne-am gândit să donăm lucrurile cu care oamenii ne răsplătesc. Cui? Copiilor din Centrul de plasament „Pinocchio”.
Dar tocmai din acest motiv am ales tura asta. Ma îngrijorează doua lucruri: ora 6 a.m. și prezentarea pe care trebuie s-o fac la microfon. De prima scap repede, pentru ca oricum n-am reușit sa dorm prea mult, asa ca am fost fresh.
Cum a decurs plimbarea noastră în Bulgaria? Am să vă povestesc…
Ne-am întâlnit sâmbătă dimineața în față la Hotel Horoscop și ploua, ploua cu găleata… Deja mă gândeam: s-a zis cu distracția noastră pe ziua de azi.
După ce ne-am strâns toți, am urcat în Autocarul Bucuriei și am pornit optimiști spre Kaliakra.
Ne-am înfruptat din universul nebuniilor senzoriale al Marrakech-ului, am explorat cu voie bună și în siguranță, Jebel Toubkal (4167 m), un munte impunător și fioros, dar care ne-a oferit cea mai bună vreme. Atunci hai spre deșert!
Drumul ne-a purtat în prima parte prin deșertul stâncos. Deșert, prietene, cât vezi cu ochii, dar stâncos! Am vizitat Ait Ben Haddou, un oraș vechi fortificat ce face parte din patrimoniu UNESCO din 1963. Atracția turistică istorică a fost sporită și datorită filmărilor ce au avut loc aici pentru diverse pelicule recunoscute – Sodoma și Gomora, Iisus din Nazareth, Gladiatorul, Mumia, Prințul Persiei și chiar Urzeala tronurilor. În această zonă, descoperim tot mai des semnul berberilor, popor indigen al Africii de Nord, renumiți pentru arta țesutului de covoare.
După ce ne-am însușit tainele negocierii, următorul nostru obiectiv a fost să le descoperim pe cele ale Munților Atlas, urcând pe Vârful Toubkal, la 4167 m.
Odată ajunși în satul de la bază, Imlil, ne-am ales pioleții, colțarii, ne-am pregătit rucsacul mare care avea să fie urcat la refugiu de către măgăruși.
Am băut, bineînțeles, un ceai de mentă concentrat până la Allah și înapoi. Am ținut o scurtă ședință tehnică și gata. Hai în sus la refugiul Toubkal, aflat la 3200 m!
Aterizare lină, cozi, verificări… Primul impact: transferul de la aeroport către Riad. După o vacanță într-o țară sărăcuță și comunistă în care am dat peste mașini antice și ușor de catalogat drept hârburi, dau peste un Ford Tourneo strălucitor, fără un fir de praf.
A doua surpriză: stilul de șofat. Citisem că marocanii depun doar o cerere pentru eliberarea permisului de conducere fără alte cursuri, începând cu vârsta de 21 de ani. Bine, bine și cum reușesc oamenii ăștia să conducă? Să știi că reușesc, dar mai bine îți faci de lucru citind, vorbind cu prietenul de călătorie, butonând telefonul… Orice altceva, dar numai în față să nu privești! 😉 Pentru siguranța ta psihică. Sau privește și imunizează-te pentru că dacă ai de gând să mergi până în deșert, e bine să te obișnuiești! :)))
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un împărat; iar numele lui era Împăratul Verde-Oxigen, căci tare mult îi mai plăceau verdele pădurii şi oxigenul curat. Şi el trăia liniştit în împărăţia sa, căci avea oxigen din belşug şi pădure verde cum nu se mai găseşte pe lumea asta, şi tare mândru era. Dar, într-o bună zi, i-a ajuns la urechi vestea că, peste mări şi ţări, în regatul învecinat se putea găsi apa fericirii. Şi vestea aceasta l-a pus pe gânduri pe Împaratul Verde-Oxigen, mult a stat el şi s-a întrebat ce o fi această apă fermecată şi cum ar putea să pună mâna pe ea; şi cu cât se frământa mai mult, cu atât mai mult şi-o dorea. Şi cheamă împăratul la el pe Zâna cea Bună, căci ea trebuia să ştie cum să obţină apa. Dar iaca, zâna îi zice că nu e lucru de şagă, cale lungă e de bătut până acolo, iară apa e tocmai sus, în vârf de munte, unde nu ajunge picior de om aşa uşor. Împaratul nu se sperie din atâta lucru şi numaidecât hotărăşte să plece în căutarea acelei minunăţii. Cum nu putea pleca singur în asemenea aventură, degrabă dă sfoară în ţară, ca toţi cei ce vor vrea, să i se alăture la drumul cel lung.
Pentru că iubim natura, ne-am gândit să-i facem loc în viața noastră. Acesta este motivul pentru care Asociația Oxigen este o organizație unică, non-profit destinată promovării spiritului ecologic și sensibilizării tinerilor în problemele de mediu.