Importanța împăduririlor și necesitatea lor în România
Pădurile aduc importante beneficii în întreaga lume. Pe lângă faptul că adăpostesc nenumărate specii de animale și păsări, ajută la încetinirea încălzirii globale, opresc alunecările de teren, reprezintă și un spațiu de relaxare pentru milioane de oameni.
Din nefericire, în România, problema defrișărilor devina una din ce în ce mai gravă, asociațiile de voluntari nereușind să facă față complet acestor pierderi.
Copacii cresc mai repede atunci când sunt tineri, însă procesul încetinește odată cu maturitatea. Arborii ar trebui tăiați după o anumită vârstă, însă din motive economice, firmele îi doboară prea devreme.
Solul pădurilor este umed iar odată cu îndepărtarea copacilor, acesta se usucă într-un ritm alert. Astfel se crează un dezechilibru în natură, ajungându-se la secetă și zone aride. În alte locuri efectele sunt mai grave, transformându-se în alunecări de teren cu pagube semnificative.
În țara noastră, potrivit unui raport GreenPeace, se taie pe oră aproximativ 3 hectare de pădure. Asociația Oxigen, alături de zeci de voluntari, plantează în fiecare an puieți, în speranța revenirii la normal a naturii.
Peisajele din Suceava, Bistrița Năsăud și Munții Apuseni au suferit, în ultimii zece ani, cele mai mari pierderi în urma tăierilor masive. Cu toate acestea, cei care taie abuziv, nu sunt pedepsiți.
Soluția stă în mâinile noastre. ONG-urile și Asociațiile își deschid porțile pentru voluntarii doritori să facă o schimbare. An de an trebuie reîmpădurite zonele pustii, nu de mult populate cu cei mai falnici arbori.
Asociația Oxigen a început schimbarea în Bărăgan, Comarnic și Mitreni. În decursul acestui an, multe alte orașe vor fi vizitate de către voluntarii noștri pentru plantarea de noi puieți. Avem nevoie de tine, dragă voluntar, pentru a lupta împreună contra defrișărilor și a reînnoi vegetația.
Pădurea trebuie protejată pentru a își manifesta rolurile benefice. Vor fi necesari zeci de ani pentru a își reveni, iar dacă acțiunile noastre vor începe cât mai curând, poate vom avea ocazia să ne bucurăm și noi de roadele ei.
Nu există comentarii