Atunci cand desertul Sahara era o regiune verde si roditoare
Sahara! Pentru oricine, cuvântul acesta evocă deşertul: un pustiu de nisip şi piatră, cu soare arzător, o lume aproape sterilă, încinsă şi uscată până la nimicirea a tot ce e viu. În obstinaţia cu care ne agăţăm de această imagine, uităm că în Sahara există totuşi viaţă – câteva animale şi plante miraculos adaptate acestor condiţii extreme-, că există şi oaze în care apa hrăneşte plantaţii, animale şi oameni şi ocroteşte de secole viaţa în aşezări umane. Cu atât mai puţin ne-am putea imagina întreaga Sahară ca pe o câmpie verde şi fertilă. Şi totuşi, acest ţinut, care e acum, pentru noi toţi, DEŞERTUL, a fost cândva – în urmă cu câteva mii de ani –, o imensă întindere înverzită, mustind de sevă, mişunând de animale şi locuită de oameni ce se bucurau de această abundenţă şi trăiau pe seama ei. Ce s-a întâmplat cu acel paradis?
Ultima perioadă de luxurianţă a Saharei a durat de acum aproximativ 7.500 de ani până în urmă cu vreo 3.000 de ani. Dar, oricât de neobişnuit ne-ar părea, comparativ cu starea actuală a acestei regiuni, nu a fost un eveniment unic. A fost un episod dintr-un „serial”: mai multe astfel de perioade s-au succedat în istoria geologică a regiunii. Faze în care Sahara a fost verde şi umedă au alternat cu perioade uscate, în care Sahara a căpătat înfăţişarea deşertică pe care i-o cunoaştem azi, uneori devenind un deşert chiar mai întins decât în prezent.
Cu ajutorul datelor geologice, oamenii de ştiinţă au putut identifica mai multe astfel, de perioade umede, dintre care trei s-au succedat în nordul Africii în decursul ultimelor 120 de milenii şi au avut un impact semnificativ asupra biodiversităţii celor trei continente ale Lumii Vechi.
In cele câteva milenii de abundenţă, regiunea aceasta ar fi părut oricui un paradis fremătând de viaţă. Lacurile erau mult mai mari, existau mai multe râuri, iar vegetaţia verde, luxuriantă, acoperea câmpiile şi colinele. În zonele înalte din mijlocul Saharei, azi nişte dealuri sterpe şi pietroase, pantele erau acoperite de păduri de stejari şi nuci, de tei şi ulmi, de măslini, ienuperi şi pini, spune Roland Oliver, profesor de istorie africană la Universitatea din Londra. Apele pline de peşti curgeau prin câmpii înierbate, pe întinderea cărora mişunau milioane de animale.
Elefanţi, girafe, bivoli, fel de fel de alte erbivore prosperau pe seama vegetaţiei bogate, a cărei creştere era susţinută de abundenţa de ploi. Sahara era o savană vibrând de viaţă, aşa cum sunt savanele de azi ale Africii în anotimpul ploilor.
Sahara verde de atunci găzduia şi specii care, între timp, au dispărut, reprezentanţi interesanţi ai megafaunei, precum Sivateherium un erbivor impozant şi Pelorovis o specie de bovină sălbatică.
Această alternanţă de stări ale ţinutului saharian, de la câmpia mănoasă la deşert, a favorizat, spun specialiştii, răspândirea speciilor de animale şi plante din Africa în Eurasia şi invers (prin puntea de uscat ce uneşte şi azi cele două continente, în nord-estul Egiptului) ceea ce explică existenţa unor specii comune celor două continente.
Foarte slab populată azi, Sahara adăposteşte totuşi aşezări umane, chiar şi în regiuni aride, mărturie a puterii de adaptare a speciei umane la condiţii dificile.
Oare recentele schimbări climatice, ce vor avea drept consecinţă probabila deşertificare a unei bune părţi a Europei sudice în următoarele decenii, ne vor impune un efort de adaptare similar?
Spre deosebire de oamenii Neoliticului, noi suntem, se pare, responsabili parţial de ceea ce se întâmplă cu clima Pământului. Va fi nevoie de o adaptare mult mai complexă – tehnologică, socială, culturală – pentru a face faţă acestei provocări. Vor fi necesare atât măsuri corective, pentru a drege ceea ce noi înşine am tulburat în echilibrul planetei, cât şi acceptarea provocării şi ajustarea felului nostru de viaţă, în măsura în care schimbările sunt şi rezultatul unor fenomene naturale, ce ţin de ciclurile cosmice. De la energie la agricultură, de la migraţii la gastronomie, multe se vor schimba până la sfârşitul acestui secol, iar lumea de peste un veac s-ar putea să semene cu cea de acum la fel de puţin cum seamănă Sahara aridă şi fierbinte de azi cu cea verde, umedă şi roditoare de acum 5 milenii.
Sursa: descopera.ro
3 Comentarii