Retezat: Experiența de pe munte
Noi iubim natura pură și muntele sălbatic. Și oricât de mult ne-am bucura să ne cufundăm în istorie și să ne lărgim orizonturile culturii, sufletul nostru aparține muntelui, și nicio expediție nu e completă fără el! De aceea, acum vă povestim cum a decurs ascensiunea noastră spre vârful Retezat, într-un weekend călduros şi furtunos de iunie.
În a doua zi a ieșirii noastre, ne trezim plini de energie dis-de-dimineață și ne îmbarcăm în Autocarul Bucuriei, spre Râușor, ce tinde să devină principala poartă de acces în Retezat (cel puţin pentru noi). Și așa începe aventura noastră spre vârful Retezat, ce se înalță la 2.485m.
Urmăm traseul pe bandă roșie până pe Șaua Lolaia, după care continuăm pe banda galbenă (pare atât de uşor în scris J).
Surprinzător la acest colț de rai este faptul că la fiecare jumătate de oră, peisajul se schimbă, ca printr-o metamorfoză: pădurea este mai întâi împânzită de mușchi pufoși, tare comfortabili pentru luat câte o pauză, și care se joacă vesel cu razele soarelui, oferindu-ne spectacole naturale de culori. Apoi ajungem la niște cascade mici, unde apa curge lin și răcoritor peste mușchi și parcă ne răcorește și nouă corpurile solicitate.
Mai mergem noi și ieșim în pădure, continuându-ne drumul pe partea stângă a râului Ștevia, timp de o oră și jumătate. În timp ce apele dulci clipocesc curgând la vale, și noi surâdem la gândul drumului pe care îl mai avem de parcurs. Și tot mergând pe malul râului, ieșim într-un gol unde parcă ne găsim în brațele mărețe munților înalți din jur, ce par imenși din perspectiva noastră. Şi apare întrebarea: Acolo trebuie să urcăm!?
Lăsăm pădurea în spate și continuăm să urcăm pe cursul răului, îmbrățișați de un peisaj superb – multe flori, miresme, bujor de munte.
Ajungem la un relief calcaros și ne încercăm tehnica de escaladă: urcăm pe niște stânci dure și lăsăm râul Ștevia undeva în depărtare. Urcăm pe Șaua Lolaia, suspendată la o altitudine de 2.225m. Priveliștea se schimbă iar, și avem o perspectivă foarte bună de 3600 asupra împrejurimilor din Retezat. Aici e și punctul nostru de regrupare, unde ne împărțim în două echipe: una cu pas mai rapid, cealaltă cu pas mai relaxat, dar amândouă cu același target: vârful Retezat.
Începem ascensiunea pe banda galbenă, printre stânci, ocolind zăpada. Aici, urcatul devine mai dificil, dar se arată ca un prilej ajutător. Încrederea, curajul, comuniunea, sprijinul și optimismul ne sunt antrenate, și formăm o echipă unsă bine cu ulei.
La ora 15:00 ajungem pe vârf, întâmpinați de un vânt ce nu prea te lasă să stai în picioare. Celebra poza de grup, strigam cat ne tin plamanii OXIGEN si ne lesam incantati. Iată-ne pe vârful Retezat!
Prezicerile meteo s-au dovedit exacte, pentru că la ora 17:00 a început furtuna. Însă asta nu ne-a doborât spiritele, ci a adus un plus de valoare turei noastre, un plus de apă bocancilor, ne-a testat impermeabilul pâna când a ajuns la piele. Urmează o coborâre prin ploaia deasă, mânată de o dorință colectivă de a ajunge la autocar pe vreme caldă. Ne întoarcem în același peisaj, însă de data asta îl vedem cu alți ochi – nu e curios cum natura poate avea o mie de fețe?
Unii mai uzi, alţii foarte uzi, cu toții mai fericiți, ajungem la autocarul care ne aștepta unde l-am lăsat. Ne adăpostim la cald și bine, ne schimbăm și ne bucurăm de ziua plină pe care am avut-o. Ne simțim îmbogățiți.
Așa s-a desfășurat mini-vacanța noastră în Munții Retezat. Și, ca să încheiem pe același ton optimism, vă lăsăm cu un citat care pe noi ne inspiră:
”Cațără munții și primește veștile lor bune.” John Muir
Stefania Chihaia
Nu există comentarii