Prima practică cu Oxigen în Cheile Vârghișului
Mergem în Cheile Vârghișului, un loc despre care nu știm absolut nimic.
Dar tocmai din acest motiv am ales tura asta. Ma îngrijorează doua lucruri: ora 6 a.m. și prezentarea pe care trebuie s-o fac la microfon. De prima scap repede, pentru ca oricum n-am reușit sa dorm prea mult, asa ca am fost fresh.
Ajung la locul de întâlnire, arunc o privire la grup încercând sa intuiesc cum sunt turiștii. Nu trece mult până primesc prima întrebare la care nu știu să răspund și emoțiile cresc : „De ce nu mergem la autocar, nu a venit?”
Pornim. Radu A prezintă programul la microfon și pentru el asta pare un lucru foarte ușor și confortabil.
Prind un pic de curaj: cât de greu poate sa fie? După prima pauza în care ne încadrăm în timp, înțeleg ca grupul e disciplinat și lucrurile vor merge bine. Așa cred că a mers și prezentarea mea deși la un moment dat am avut un blank și am decis sa închei cu „călătorie plăcută” ca să nu fie foarte evident.
Vizita la „castel” nu m-a impresionat foarte mult dar am avut din nou ocazia să mai studiez grupul și să înțeleg tipologiile turiștilor: avem noroc de oameni faini.
Tura începe mai devreme decât era trecut în program, însă dead-line-ul de retur primit de la șofer mi s-a părut puțin nerealist. Nu spun nimic: nu cunosc traseul, așa că poate mă înșel.
În timpul prezentării pe care o face Radu A. mai am o ocazie să privesc grupul. Observ atunci unii turiști bine echipați, alții mai puțin și unii chiar deloc. Nu-mi dau seama dacă asta va fi o problemă care va încetini ritmul grupului pentru că, din nou, nu cunosc traseul, dar e totuși munte și nu avem cea mai bună prognoză meteorologică.
Mergem la pas, e soare, plouă ușor, se alunecă pe trecerile de lemn, plouă și mai tare, bolovanii uzi devin capcane, vedem o peșteră, se înseninează, veselie mare, vedem a doua peșteră, plouă torențial, glumele continuă, ajungem în prima poiană pentru masă, continuăm traseul la pas pe soare dar prin noroi alunecos, glumele continuă, a doua poiană e minunată, grupul pare mulțumit că efortul a meritat, poza de grup, o coborâre complicată mai ales fără bocanci, un urcuș strâmt, ne ajutăm de lanțuri, a treia peșteră și ne întoarcem.
Am admirat-o pe tânăra care avea probleme cu vederea pentru ambiția și optimismul ei. A fost molipsitor… Am admirat doamnele intre două vârste care lansau auto-ironii și se amuzau de situație chiar și atunci când alunecau. Și l-am admirat pe colegul meu Gabi care, de la un moment dat, a purtat-o la braț pe tânăra cu probleme de vedere și i-a dat siguranță. Și am înțeles un lucru: a fi ghid bun înseamnă mai ales să fii un om bun, atent la cei din jur, răbdător și intuitiv. Dacă mai ai și puțin umor lucrurile sunt și mai simple.
Anelise Salan
Nu există comentarii