Maroc: trei experiențe, o singură țară
Experiența urbană: Marrakech – prima parte
Aterizare lină, cozi, verificări… Primul impact: transferul de la aeroport către Riad. După o vacanță într-o țară sărăcuță și comunistă în care am dat peste mașini antice și ușor de catalogat drept hârburi, dau peste un Ford Tourneo strălucitor, fără un fir de praf.
A doua surpriză: stilul de șofat. Citisem că marocanii depun doar o cerere pentru eliberarea permisului de conducere fără alte cursuri, începând cu vârsta de 21 de ani. Bine, bine și cum reușesc oamenii ăștia să conducă? Să știi că reușesc, dar mai bine îți faci de lucru citind, vorbind cu prietenul de călătorie, butonând telefonul… Orice altceva, dar numai în față să nu privești! 😉 Pentru siguranța ta psihică. Sau privește și imunizează-te pentru că dacă ai de gând să mergi până în deșert, e bine să te obișnuiești! :)))
Ne lasă mașina și începem să explorăm câteva străzi cu o lățime fantasmagorică de… 1,5 metri. Da, străzi, pentru că circulau scuterele ca pe autostradă. Mă feresc de ele euforică de ceea ce mi se întâmplă: unde am nimerit, unde mă duc și ce urmează…
Stăm în fața ușii riadului, în soarele canicular al după-amiezii. La deschiderea acesteia ne întâmpină o răcoare sfidătoare a căldurii de-afară și o fântână plină cu petale de trandafiri. Oboseala aproape că dispare, mușchii mi se relaxează, ochii mi se luminează la perspectiva aventurilor ce aveau să vină.
Ce a urmat?
Ceai de mentă, piață cu tot felul de minunății, palate marocane, negustori, șerpi, maimuțe, capre – toate intrate într-o stare nirvanică de nu știam ce le-a posedat – muzică, pashmine și straie tradiționale care-ți colorau atât de vesel câmpul vizual, încât viața părea toată numai culori. Strigăte – „My friend, my friend, come and try. I have special offer just for you. Democratic price! Just for you“. Arome turmerice, trandafirii, șofrănești înnebunitoare asezonate subtil cu mirosuri dubioase a căror sursă era mai bine să rămână neelucidată. Tajin-uri la tot pasul de miel, vită și pui, dar Dumnezeu știe cum erau făcute, dar gustoase.
Ne-am așezat la o masă din acel univers care ne stimula toate simțurile și cred că am mai descoperit că-l aveam și pe-al șaptelea și pe-al optulea… și cine știe câte altele, dacă nu m-aș fi înfrânat oleacă din nebunia asta ca să văd mai clar unde sunt eu.
Masa luată în piață a fost o testare pentru mine: pot mânca aici?
Piratu’: Știi ce se întâmplă după cearceaful ăla?
Eu: Nu.
Piratu’: Ai stomacul sensibil?
Eu: Eu știu!? (îmi aminteam când stăteam lângă mama la secția de chirurgie a spitalului din orașul natal, la tot felul de urgențe cu plăgi urâte, supurând, la cum erau cusute, la țipete și urlete, la cum dormeam pe targă câteodată după-amiaza până ieșea mama din tură. Aș fi zis că nu eram așa de sensibilă.)
Da, pot mânca! Dar cum? Efectul Placebo sau ceva similar a fost cea mai bună metodă pentru mine de a depăși piedicile psihologice de igienă: sosurile iuți și cola omoară tot răul. Nu sunt băutoare de cola și am condamnat (și condamn) această băutură, daaaar… nici într-o mie de ani nu mă așteptam să ajung să mă bucur de existența acesteia. Acum, mă îndoiesc de eficacitatea lor. Dar credința în acest „adevăr“ m-a ajutat.
În tot acest joc de culori, mirosuri, mâncăruri, muzici și animale, plusul cel mai mare de care am beneficiat: curs intensiv de tehnici de negociere. Trecerea prin piața Marrakech-ului și absolvirea unui astfel de curs reprezintă o calificare înaltă în tainele negocierii.
Satisfacție culinară – full.
Satisfacție culturală – full.
Dezvoltare personală (și profesională) 😀 – full.
Depășire limite – full.
Ileana Ionescu
PS: În octombrie experimentăm iar! https://www.facebook.com/events/227483327723231/
Nu există comentarii