Oxigen a găsit Paradisul în Munții Apuseni

• oxigen
• 18 august 2016

La mijloc de august Oxigen a plecat într-un mini concediu în Munții Apuseni.

Și a fost… de vis!

Joi seara la ora 23:30 ne-am urcat în Autocarul Bucuriei, unii mai somnoroși, alții mai plini de viață, dar cu toții entuziasmați de zilele ce aveau să vină. O noapte întreagă am fost pe drum și am văzut cum se naște o nouă zi. Această zi era vineri, începutul explorării noastre prin Apuseni.

Photo credit: Cristi Mihailescu

Ziua 1

Am deschis ochii în fața peisajelor montane superbe, pitorești – peste tot iarbă verde, munți cu pante line, văcuțe fericite și căpițe de fân. Ne simțeam ca într-un vis. Ne-am dat jos din autocar la Peștera Scărișoara, care adăpostește cel mai mare ghețar subteran din Europa. Am glumit și am râs, am coborât în abisul peșterii și am înghețat, dar am și rămas uimiți de minunea din fața ochilor noștri – un ghețar vechi de 4.000 de ani, care acum ne înghețase nasurile…

După Ghețarul de la Scărișoara, ne-am continuat drumul pe serpentine spre Peștera Urșilor, unică în Europa.

Photo Credit: Cristi Mihailescu

În pântecul muntelui, printre formațiuni
geologice incredibile și fosilele Ursului de Cavernă, am ascultat povești și am căutat forme prin stâncile peșterii imense – ne-am fi putut rătăci acolo! După ziua peșterilor, am ajuns seara la cabană, unde am mâncat, am spus multe bancuri și am râs cu poftă. Când s-a lăsat noaptea de tot, am admirat și Perseidele, urmărind stelele ce cădeau pe cerul curat – unii au văzut câte una, alții cinci-șase…

Ziua 2

Photo credit: Laurentiu Cojocaru

Ziua a doua marca începutul adevăratei aventuri. După un mic dejun copios, ne-am luat rucsacii în spate și am pornit pe traseu. Am mers ușor prin pădure, am văzut Cetățile Ponorului de sus, cocoțați pe stânci și am fost uimiți de imensitatea pereților verticali. Ne-am continuat drumul până la Avenul Borțig, care adăposește al doilea cel mai mare ghețar subteran din România. Apoi am înaintat spre Cheile Galbenei, principala ”misiune” a zilei. Am ajuns la Izbucul Galbenei, unde ne-am întâlnit cu primele lanțuri de pe traseu – emoțiile pluteau în aer! Însă ghidându-ne unii pe alții cu sfaturi și cu mâini ajutătoare, am parcurs toate lanțurile fixate în stâncă, iar la final… parcă am fi vrut mai mult! Ieșind din chei, ne-am continuat drumul pe munte – am urcat și am coborât, am tot urcat și am tot coborât, am făcut glume și am râs mult, până când ne-a prins luna strălucitoare la final de traseu. Obosiți, am urcat în Autocarul Bucuriei și am ajuns la vilă. Am mâncat cu poftă după 12 ore de aventură, iar apoi ne-am așezat frumos la o masă mare și am ascultat cântece la chitara, intonate cu suflet… un final perfect pentru o zi lungă!

Ziua 3

Photo credit: Stefania Chihaia

Photo credit: Sarmis Bulau

Ziua a treia ne-a găsit obosiți fizic, dar dornici de mai mult munte. La ora 10 ne-am început drumul, iar în Poiana Ponor ne-am întâlnit cu ciobanul și oile sale, în timp ce traversam un râuleț – unii pe pietre, alții prin apă. Ne-am continuat drumeția spre Lumea Pierdută, un platou carstic ce ascunde galerii subterane. Aici ne-am regăsit pe noi. Poteci înguste, copaci imenși și deși, covor de frunze umede, pârâuri și avene incredibile. Avenul Gemănata este cel mai uluitor, cu o adâncime de 100 de metri și un diametru de 20. Am mai văzut si Avenul Negru. Ni s-au înmuiat picioarele stând pe marginea acestor porți de intrare în subteran! După această primă parte a zilei, ne-am îndreptat spre Cetățile Ponorului. Aici am coborât în adâncurile muntelui, unde am pătruns în lumea subterană ascunsă înlăuntrul celor trei doline. În întuneric, săream din piatră în apă și din apă în piatră. Pe alocuri, izbucuri se prăvăleau din pereții imenși de stâncă. Peșterile acestea înseamnă toate senzațiile pe care le ai când ești adăpostit în pântecul muntelui. În grupul nostru, am experimentat colaborarea, prietenia și încrederea, căutând-ne drumul și înaintând împreună printr-o minune a naturii de o frumusețe înspăimântătoare. Am simțit aici lucruri ce le vom purta cu noi o viață întreagă!

Ne-am întors încet spre Autocarul Bucuriei, cu adevărat bucuroși, și am ajuns liniștiți la vilă. După ultima cină, ne-am adăpostit în căsuța rustic ascunsă în spatele curții, unde ore întregi am spus bancuri, am râs, am băut zmeurată și am cântat cât ne-au ținut plămânii – cântece despre munte, despre iubire, despre bărbați și femei.

Ziua 4

Ultima zi din concediu… Și ce concediu! Luni, de Sfânta Maria, am pornit în drum spre București. Ne-am oprit la Sighișoara, unde am vizitat cetatea, am admirat culorile frumoase ale orașului și am luat un prânz rapid. Ne-am continuat drumul spre casă, în ritm pe jumătate adormit. Oboseala plutea peste tot în aer, dar era o oboseală plăcută, din aceea pe care tot vrei să o resimți, după ce ai trait din plin.

Retezat: Experiența de pe munte

• oxigen
• 22 iunie 2016

Noi iubim natura pură și muntele sălbatic. Și oricât de mult ne-am bucura să ne cufundăm în istorie și să ne lărgim orizonturile culturii, sufletul nostru aparține muntelui, și nicio expediție nu e completă fără el! De aceea, acum vă povestim cum a decurs ascensiunea noastră spre vârful Retezat, într-un weekend călduros şi furtunos de iunie.

În a doua zi a ieșirii noastre, ne trezim plini de energie dis-de-dimineață și ne îmbarcăm în Autocarul Bucuriei, spre Râușor, ce tinde să devină principala poartă de acces în Retezat (cel puţin pentru noi). Și așa începe aventura noastră spre vârful Retezat, ce se înalță la 2.485m.

Urmăm traseul pe bandă roșie până pe Șaua Lolaia, după care continuăm pe banda galbenă (pare atât de uşor în scris J).

Surprinzător la acest colț de rai este faptul că la fiecare jumătate de oră, peisajul se schimbă, ca printr-o metamorfoză: pădurea este mai întâi împânzită de mușchi pufoși, tare comfortabili pentru luat câte o pauză, și care se joacă vesel cu razele soarelui, oferindu-ne spectacole naturale de culori. Apoi ajungem la niște cascade mici, unde apa curge lin și răcoritor peste mușchi și parcă ne răcorește și nouă corpurile solicitate.

Mai mergem noi și ieșim în pădure, continuându-ne drumul pe partea stângă a râului Ștevia, timp de o oră și jumătate. În timp ce apele dulci clipocesc curgând la vale, și noi surâdem la gândul drumului pe care îl mai avem de parcurs. Și tot mergând pe malul râului, ieșim într-un gol unde parcă ne găsim în brațele mărețe munților înalți din jur, ce par imenși din perspectiva noastră. Şi apare întrebarea: Acolo trebuie să urcăm!?

Lăsăm pădurea în spate și continuăm să urcăm pe cursul răului, îmbrățișați de un peisaj superb – multe flori, miresme, bujor de munte.

Ajungem la un relief calcaros și ne încercăm tehnica de escaladă: urcăm pe niște stânci dure și lăsăm râul Ștevia undeva în depărtare. Urcăm pe Șaua Lolaia, suspendată la o altitudine de 2.225m. Priveliștea se schimbă iar, și avem o perspectivă foarte bună de 360⁰ asupra împrejurimilor din Retezat. Aici e și punctul nostru de regrupare, unde ne împărțim în două echipe: una cu pas mai rapid, cealaltă cu pas mai relaxat, dar amândouă cu același target: vârful Retezat.

Începem ascensiunea pe banda galbenă, printre stânci, ocolind zăpada. Aici, urcatul devine mai dificil, dar se arată ca un prilej ajutător. Încrederea, curajul, comuniunea, sprijinul și optimismul ne sunt antrenate, și formăm o echipă unsă bine cu ulei.

La ora 15:00 ajungem pe vârf, întâmpinați de un vânt ce nu prea te lasă să stai în picioare. Celebra poza de grup, strigam cat ne tin plamanii OXIGEN si ne lesam incantati. Iată-ne pe vârful Retezat!

Prezicerile meteo s-au dovedit exacte, pentru că la ora 17:00 a început furtuna. Însă asta nu ne-a doborât spiritele, ci a adus un plus de valoare turei noastre, un plus de apă bocancilor, ne-a testat impermeabilul pâna când a ajuns la piele. Urmează o coborâre prin ploaia deasă, mânată de o dorință colectivă de a ajunge la autocar pe vreme caldă. Ne întoarcem în același peisaj, însă de data asta îl vedem cu alți ochi – nu e curios cum natura poate avea o mie de fețe?

Unii mai uzi, alţii foarte uzi, cu toții mai fericiți, ajungem la autocarul care ne aștepta unde l-am lăsat. Ne adăpostim la cald și bine, ne schimbăm și ne bucurăm de ziua plină pe care am avut-o. Ne simțim îmbogățiți.

Așa s-a desfășurat mini-vacanța noastră în Munții Retezat. Și, ca să încheiem pe același ton optimism, vă lăsăm cu un citat care pe noi ne inspiră:

”Cațără munții și primește veștile lor bune.” John Muir

Stefania Chihaia

Retezat: Frumusețe, cultură și istorie

• oxigen
• 22 iunie 2016

Expediția nostră în Munții Retezat a fost mai mult decât o urcare pe munte: a fost o perioadă de explorare și de descoperire a locurilor frumoase pe care România le păstrează adăpostite printre culmile sale. Așa că veniți cu noi într-o călătorie imaginară, unde vă povestim de ce ne-am bucurat noi când am mers în drum spre Retezat, în prima și ultima zi a ieșirii noastre! Pentru că muntelui îi acordăm un articol întreg. Îl merită.

Prima zi

Ziua I o destinăm relaxării: prima parte a zilei o petrecem la piscină, făcând plajă și bălăcindu-ne, entuziasmați de ce va urma. Mai târziu, vizităm cetatea Sarmizegetusa. Cu acest prilej, ne cufundăm în istorie, vedem și simțim ce au construit aici romanii în antichitate, în secolele III-II î. Hr. Aici, ruinele vorbesc încă – viața, cultura și spiritualitatea celor care le-au ridicat sunt mai puțin clare, însă simțul istoriei ne motivează să le păstrăm.

Continuându-ne după-amiaza plăcută, avem și prima noastră tangență cu Parcul Național Retezat. După o drumeție relaxantă ajungem la cascada Râușor, înaltă de 10m, cu un farmec deosebit: pitorească și sălbatică. Aici a culminat prima noastră zi, cu apa dulce gâdilându-ne simțurile.

După o zi încărcată de frumusețe, seara ne odihnim la hotel, în speranța că următoarea zi vom avea parte de vreme excelentă în ascensiunea noastră spre vârful Retezat.

Ultima zi

În ultima zi din tur, cuprinși de exaltarea ascensiunii pe munte din ziua anterioară, încheiem expediția tot cu o aventură în brațele culturii și ale istoriei, cu o plimbare frumoasă în Alba Iulia.

Mai târziu, vizităm și cetatea medievală a Sibiului, care a fost timp de secole un punct important pe harta continentului european. Aici luăm și o masă cu arome românești, în timp ce inspirăm o atmosferă rustică și admirăm urmele trecutului pe arhitectura din jur. Cum să nu ne bucurăm de minunea care este acest oraș din inima României?

Cu corpurile cuprinse de o oboseală plăcută, cu plămânii curați și ”renăscuți” în urma reconectării cu natura, ne întoarcem în ritmuri grecești spre casă.

Pentru noi, așa arată România – bogată în munți și frumusețe naturală, dar și în prilejuri de explorare și relaxare. Și tocmai de asta, în ieșirile noastre ne lăsăm îmbrățișați de locurile frumoase pe care le vizităm, și te invităm și pe tine să guști din frumusețea acestor meleaguri!

Stefania Chihaia

De vorbă cu turiștii (III) – Unde ar trebui să meargă Oxigenulca să mai vii cu noi?

• oxigen
• 17 iunie 2016

Liviu: Primul gând care îmi vine acum este Austria. Nu știu exact unde. Nu am fost în această țară și cred că ar fi interesant. Și, de ce nu, și o chestie combinată cu mountain-biking, care pe mine mă pasionează. Cu siguranță, se găsesc trasee și pentru începători și pentru cei mai avansați.
Iar în România, nu am fost în Apuseni. Am observat că nici nu prea organizează nimeni ture în zona asta.

Mari: Nu cred că trebuie să meargă într-un loc anume. O să umăresc eu turele și am să mai ies. Cel puțin în expediția pe Triglav din Slovenia, cu siguranță, voi veni.

Bogdan: Poate tot în locuri în care nu aș ajunge singur. Poate chiar mai dificile sau exotice. Poate și cu evenimente sportive – cu caiacele sau cu bicicleta. Cred că aș veni și cu bicicleta, dacă ar fi. Voi urmări și turele viitoare.

De vorbă cu turiștii (II) – Cum califici în două-trei cuvinte ieșirea din Vihren — ca experiență, ca organizare

• oxigen
• 14 iunie 2016

Liviu: M-am simțit foarte bine. În primul rând, contează socializarea. Am întâlnit oameni de nota zece, cu care ai ce să vorbești. Și chiar dacă n-ai ce să vorbești, găsesc ei pentru tine, nu-i asta o problemă (râde)… dacă nu, râzi de nebun (râde iar, amintindu-și anumite glume). Și, cel mai important e că lumea se exprimă liber. Mi-au plăcut oamenii foarte mult. Muntele îl poți vedea și singur, dar oamenii cu care îl vezi sunt mai importanți, până la urmă.

Mari: E greu de exprimat doar în două-trei cuvinte… M-am simțit foarte bine. A fost o tură relaxată, echilibrată. Și chiar dacă nu ne-am atins tot scopul din cauza vremii nefavorabile, am admirat că s-a pus accentul pe siguranță și nu pe îndeplinirea unui program strict. Au fost oameni frumoși în jurul meu și amuzanți. Mi-a plăcut.

Bogdan: M-am simțit foarte bine. Mi-au plăcut și organizarea și oamenii. Dacă ar fi să dau o notă, ar fi 9 din 10. Deci, sunt foarte mulțumit de ghidaj, asistență turistică și destinație. Mă bucur că am venit.

De vorbă cu turiștii noștri (I) – Cum ai auzit de Oxigen?

• oxigen
• 10 iunie 2016

Liviu: De la sora mea Elena, care a mai ieșit cu voi anul trecut în Slovacia și a fost foarte impresionată. Mi-a spus că organizați multe ieșiri și am hotărât să particip și eu. Prima expediția cu Oxigen a fost în Grecia și m-a convins să mai ies și în viitor cu voi.

Mari: Am auzit prin intermediul Facebook-ului și de la o prietenă. Ea v-a recomandat ca fiind o asociație serioasă, cu ieșiri bine organizate și am zis că merită să încerc. Plus, tura din Vihren mă interesa în mod deosebit.

Bogdan: Am auzit de voi pe Facebook. Am dat Like și tot urmăream anunțurile ieșirilor voastre. Am văzut că faceți ture faine. Cum nu aș fi ajuns singur aici pe Vihren, am zis să merg cu voi. Astfel, m-am hotărât și a fost foarte bine că am venit.

Interviu cu un turist Oxigen

• oxigen
• 27 mai 2016

1. Care este cel mai tare lucru pe care l-ai experimentat cu Oxigen?

Este greu să zic care e cel mai tare lucru. Sunt atât de multe încât e greu să menționez doar unul. Și știi de ce? Pentru că prin prisma modului meu de-a simți, încerc să culeg cât mai multe lucruri dintr-o experiență. Dar dacă ar fi, totuși să spun, un lucru – cel mai tare – este acela că înveți.
Înveți să cunoști și să admiri natura, înveți să cunoști oameni, să interacționezi cu ei, înveți poveștile lor și înveți trecând alături de ei prin niște momente, înveți să supraviețuiești (și nu mă refer doar la supraviețuit în pădure, pe munte) și să te adaptezi cât mai bine la orice situație, înveți să te simți bine frumos cu cântare la cabană sau afară, în fața focului. În cele din urmă, înveți să te cunoști pe tine în diverse situații. Cel mai tare lucru!

2. Care este excursia care ți-a plăcut cel mai mult?

Ca experiență de activitate nouă, nemaifăcută, nemaiîntâlnită a fost prima mea ieșire cu Oxigenul pe Valea lui Stan. Un traseu de via ferata foarte frumos care te gâdilă vizual și de-acolo începe totul ca să simți cu totul o astfel de expediție. Aceasta s-a încheiat cu rapel liber peste un viaduct de pe Transfăgărășan. Lucru care m-a determinat să mă confrunt, încă de la începutul relației mele cu Asociația, cu mine însămi: tan-ta-na-naaaaaa! Mi-am depășit fricile, mi-am testat puterile, am aflat lucruri noi despre mine. Gata, m-au convins! Când e următoarea ieșire? 😛
Următoarea, ca destinație este Ceahlăul care, dacă ai norocul să-l prinzi senin, te va lăsa mască în fața unui răsărit fenomenal.
Și, nu în ultimul rând, Munții Hășmaș, care iarna îți oferă atâtea peisaje magnifice, încât îți vine să te oprești din 10 în 10 metri să mai faci o poză.

3. Cum ți se pare organizarea celor de la Oxigen?

Oranizarea este bună. De ce? Pentru că m-am simțit în permanență în siguranță alături de ei. Cred că oamenii care fac treaba asta cu ghidatul trebuie să fie încrezători în ei și să ofere sentimentul siguraneței. Ceea ce ei au făcut-o prin modul în care au condus grupul pe munte, prin informațiile și cunoștințele care ni s-au insuflat de-a lungul expedițiilor dar și la atelierele special ținute pentru participanții expedițiilor.
Apoi, au avut energia necesară să binedispună oamenii fie prin felul lor glumeț de-a fi, fie prin cântecele de munte cântate seara după o lungă și obositoare tură.

E tot ce îți trebuie pe munte: siguranță și bună dispoziție. Restul se învață.

Oxigeeeen, geeen, geeen!

Intervievator: Asociația Oxigen

Turistul: Ileana Buzoianu