Iubirea de natura
V-aţi gândit că specificul unui popor sau al unei culturi poate influenţa modul de înţelegere a conceptului de „iubire de natură“?
Ei bine, da! Şi din aceste diferenţe culturale, la unele popoare manifestările acestei iubiri au căpătat forme particulare.
Am să vorbesc despre două ţări şi modurile lor de a iubi natura: Norvegia şi India. De ce ele? Pentru că în aceste ţări iubirea de natură a fost definită şi, în acelaşi timp, a declanşat mişcări sociale ecologice.
Primul este poporul norvegian, a cărei „iubire de natură“ s-a concretizat în fenomenul friluftsliv.
Câţiva montaniarzi pledează pentru această dragoste prin friluftsliv sau explorarea naturii/viața în aer liber. Deşi acest concept a avut un efect pozitiv în contextul unei ţări bogate, dar puţin populată, relevanţa ei la scară largă este pusă sub semnul întrebării.
Într-un sens profund al acestui concept, natura nu este orice colţişor de verdeaţă, ci este acea natură sălbatică, „arhetipală“, rămasă în mare parte neatinsă de societatea umană. Unul dintre principiile de bază ale friluftsliv este să nu ne considerăm turişti, ci prietenii naturii. Sub această influenţă a curentului romantic, prietenia cu natura se bazează pe înţelegerea ei, iar înţelegerea ei nu poate fi realizată decât petrecând cât mai mult timp în aer liber, departe de mediile civilizate ale societăţii, urmărindu-i ritmurile, contururile şi dinamica. Scopul ultim al friluftsliv este ca natura să devină adevărata noastră casă. O casă în care nu există tehnologie, în care influenţa civilizaţiei umane este minimă.
În India, mişcarea Chipko – al cărei scop este să salveze copacii prin îmbrăţişări – s-a dovedit a fi o expresie mult mai cuprinzătoare a dragostei de natură. Susţinătorii acestei mişcări îmbrăţişează copacii pentru a nu fi tăiaţi, implicând astfel o legătură foarte profundă. Spre deosebire de frilufsliv, protestele iniţiale ale acestei mişcări au avut la bază un motiv economic concret: locuitorii din zonele în care se tăiau copaci nu doreau neapărat să elimine această activitate în totalitate, ci să responsabilizeze oamenii care făceau acest lucru şi să existe un control asupra numărului de copaci tăiaţi.
În timp ce în friluftsliv, dragostea este exprimată în termenii unei prietenii idealizate, în Chipko, ia forma unei relaţii de familie. Copacii sunt priviţi ca mame sau fraţi. Femeile se leagă de copaci cu fire tradiţionale indiene simbolizând astfel indestructibilitatea legăturii de familie.
În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, nu avem un model de iubire a naturii definit din punct de vedere cultural şi social. Indiferent că urmărim dinamica sălbatică a acesteia sau că îmbrăţisăm copaci, stânci, că sărutăm pământul, important e ca, sub impulsul emoţiilor care ne determină să facem aceste lucruri, să şi acţionăm în beneficiul protejării şi conservării naturii.
După o zi de muncă, spre ce ne îndreptăm privirea dacă nu spre natură şi aşa zisul „aer liber“?
Autor: Ileana Buzoianu
