Împreună cu Omniasig VIG amenajăm traseul spre Vârful Omu
Câți dintre voi s-au plimbat până în prezent prin Bucegi? Credem că mulți. Doar Oxigen a fost cu peste 500 de oameni la Cabana Mălăiești până acum. Dar câți ați urcat până la Vârful Omu. Cu siguranță mai puțini. Cu toate că este unul dintre cei mai accesibile vârfuri de peste 2.500 m. de la noi din țară, să ajungi pe Vârful Omu înseamnă să iei în calcul un traseu pe timp de vară de aproximativ 10 ore. Din oricare parte a Munților Bucegi ai urca, atunci se găsește un traseu care să te ducă pe Vârful Omu – dacă urmărești indicațiile unei hărți. Bine este să urci doar pe trasee marcate.
Ce e important de știut e faptul ca unul dintre traseele ce duc la Vârful Omu este proaspăt marcat și asigurat de Omniasig si Oxigen. Sub deviza #OmniasigpentruOmu, OMNIASIG Vienna Insurance Group, în colaborare cu Salvamont Râșnov și Asociația Turistică pentru Natură Oxigen, demarează un amplu proiect de asigurare a Vârfului Omu, considerat cel mai înalt punct locuit permanent din România.
Conform studiului Relația românilor cu muntele, realizat de OMNIASIG pe un eșantion reprezentativ la nivel național, reiese că, deși 90% dintre români recomandă drumețiile spre Vârful Omu, doar 30% dintre aceștia au vizitat acest obiectiv. Din aceștia, peste 46% consideră ascensiunea grea și periculoasă. În același timp, 78% recunosc faptul că muntele ar deveni un loc mai sigur prin remarcarea periodică a traseelor și montarea unor panouri informative. 65% dintre români plănuiesc să ajungă pe Vârful Omu în viitorul apropiat.
Proiectul, denumit generic OMNIASIG pentru OMU, se va derula până la finalul lunii septembrie a acestui an, în trei etape:
Etapa 1. Refacerea marcajelor pe segmentul Bușteni – Pichetul Roșu în luna iulie;
Etapa 2. Asigurarea traseului Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești în august;
Etapa 3. Amenajarea platoului turistic Vârful Omu (altitudine de 2.505 m) în septembrie.
Reabilitarea realizată deja în cadrul primei etape a constat în îndepărtarea arborilor căzuți pe traseu, vopsirea marcajelor și înlocuirea săgeților indicatoare deteriorate. La această primă acțiune au participat 30 de voluntari OMNIASIG, îndrumați de reprezentanții Asociației Turistice pentru Natură Oxigen, cu aprobarea Salvamont Râșnov.
Cea de a doua acțiune, a cărei implementare va dura circa o săptămână, constă în re-asigurarea traseului Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești cu scări de lemn, montarea de lanțuri și scări de asigurare pe porțiunile dificile, prin înlocuirea de podețe și prin instalarea de panouri informative. În momentul de față aceste elemente, care ar trebui să asigure o drumeție fără incidente, fie lipsesc, fie sunt avariate, amenințând efectiv viața turiștilor care tranzitează zona.
Proiectul inițiat de OMNIASIG împreună cu Asociația Turistică pentru Natură Oxigen vine în sprijinul tuturor celor care vor atinge acest obiectiv turistic, oferind tuturor celor pasionați de munte și de natură ocazia să se bucure de beneficiile drumețiilor în siguranță. Prin acest proiect, OMNIASIG duce misiunea sa mai departe de sfera produselor de asigurare și acționează concret pentru diminuarea riscului de accidente pe cel mai cunoscut obiectiv montan din țară.
Nu există comentarii