Munții care-și cer ofrandele
Oamenii au încercat mereu să-și testeze şi să-și depășească limitele. Alpiniștii au ales s-o facă prin cucerirea celor mai înalte și periculoase vârfuri montane. În acest sens, prezentăm cei mai periculoși munți care și-au cerut, de-a lungul timpului, multe ofrande umane.
- Annapurna I (8.091 m), situat în vestul masivului Himalaya, a fost declarat muntele cu rata cea mai mare de decese. Din 1950, când a fost organizată prima expediție aici, au murit 58 de oameni din 200 care s-au încumentat să-l escaladeze.
Vom fi cu ochii pe desfășurarea primei expediții românești pe acest vârf (28 martie-30 mai).
2. K2 (Karakorum – 8.611 m), situat la nord-vest de Himalaya centrală, la granița între China și Pakistan, este al doilea vârf ca înălțime, din lume. Alpiniștii consideră Muntele munților (cum i se mai spune) a avea o dificultate tehnică de escaladare fără precedent din cauza prezenței unui vârf înalt de gheață flancat de alte 6 creste abrupte. Mult timp s-a crezut că acest munte nu poate fi cucerit, întrucât toate cele 6 expediții organizate între 1902 și 1953 au eșuat.
3.Nanga Parbat (Muntele pleșuv – 8.126 m), aflat la capătul vestic al lanțului Himalaya, în Pakistan, este al nouălea vârf ca înălțime din lume și pe locul al doilea ca dificultate tehnică, după K2. O bună parte din traseul de urcare se face pe o creasta foarte îngustă, iar a doua variantă de escaladare este pe fațada sudică, denumită Rupal. Aceasta este cel mai mare perete montan din lume, măsurând 4.600 m înalțime. Între 1895 și 1953 au fost organizate 7 expediții care au eșuat și s-au soldat cu mulți morți, drept urmare și denumirea muntelui de „Mâncătorul de oameni“.
4.Kangchenjunga (8.586 m), situat în masivul Himalaya, Nepal, este al treilea vârf ca înălțime. În pofida scăderii mortalității în expedițiile montane care s-a remarcat odată cu dezvoltarea echipamentului, acest vârf nu se înscrie în acest curent. Astfel, rata mortalității pe acest munte a ajuns la 22% din cauza frecvenței avalanșelor și a vremii imprevizibile.
5.Eiger (3.970 m), situat în Alpii Bernezi din Elveția. Deși nu se înscrie în categoria de înălțime a celoralți munți menționați, fațada nordică a acestui vârf continuă să-i provoace pe alpliniști, reușind să-și câștige numele de „Peretele Morții“. Din 1935, când s-a încercat prima expediție pe această rută, au murit aproximativ 68 de oameni.
Surse: https://www.himaladventure.com/, https://en.wikipedia.org/wiki/Main_Page, https://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/, https://www.flickr.com/ (foto)
Autor: Ileana Buzoianu
Nu există comentarii