9 zile. 2 continente. Munte si desert. Spania si Maroc. Europa si Africa.
De ce sa mergi din Bucuresti in Malaga si apoi in Capileira pentru a urca pe Mulhacén?
Poate pentru : Mediterana spumoasa si agitata la miez de noapte si palmieri. Poate pentru Capileira, unul din satele situate la cea mai mare altitudine din Spania. Drumul ne duce printre coline pline de maslini, prin orase ori satuce cu „Iglesias” si case cu ziduri albe sau colorate de flori, portocali, tesaturi si vase de ceramica si ne lasa la intrarea in traseul catre varful celui mai inalt munte din Peninsula Iberica:
Mulhacén, nici cel mai greu si nici cel mai tehnic in conditii de vara. Dar ne aminteste ca muntele nu trebuie subestimat nici macar asa. Ultimii 600 m parcursi cu temperaturi si vizibilitate scazute, cu viscol si vant, ne-au facut sa realizam care ne sunt limitele sau zonele de confort . Singurul regret a fost ca nu am reusit sa avem o panorama de la inaltimea celor 3479 metri.
Ramanem insa cu amintirea unui varf solitar, invaluit in iarna, pana la care ajungem insositi doar de raul Mulhacen si de prezenta nesimtita a unor capre de munte.
Spania insa nu s-a terminat:
Lanjarón vizitat noaptea: fantani si hoteluri balneare, liniste si cald dupa viscol si un castel maur ce ne aminteste de istoria Spaniei, ne apropie de ziua dedicata pentru Caminito del Rey.
Renovat si sigur acum, reuseste totusi sa smulga exclamatii de uimire, sa ii faca pe cei mai tematori sa se tina de cablul de siguranta fara sa se uite in jos in special cand vantul din canion este foarte puternic si ne lasa zeci de fotografii amintire: pereti de stanca sculptati de un rau turcoaz si un drum situat la 100 de metri inaltime sub care inca vedem celebrul Caminito plin de adrenalina si totusi parcurs in trecut de cei mai curajosi.
Ultima destinatie europeana inainte de Marrakech este Sevillia. Vedem un oras viu, vesel si colorat ziua si noaptea. Stilul flamenco promvat prin suveniruri, strazile pavate, pistele de biciclete si palatele exotice ce ascund gradini pline de culoare si veselie adauga originalitate. Cu aceste imagini ne indreptam spre un oras care poate fi descris altfel nu doar in functie de ochiul calatorului dar si de momentul din zi in care il vizitezi:
Marrakech: orasul rosu. Piscurile inzapezite ale muntilor Atlas si nisipurile Saharei in contrast cu gradini verzi, cu arbori exotici.
O piata care este aceeiasi si mereu diferita prin: arome si mirodenii, voci, zgomote si culori, comercianti, imblanzitori de serpi sau vanzatori de dulciuri, dansatori si desenatori cu henna.
Djellaba pentru barbati in culori neutre si kaftane colorate si impodobite pentru femei. Pui tajine, couscous, pastillia si ceaiul de menta dulce nelipsit de la orice masa si intotdeauna turnat de sus pentru a avea coroana de spuma.
Cladiri cu detalii rafinate dar ascunse ochilor superficiali pastrand insa tonalitatea impusa.
Bazaruri intortocheate si ademenitoare, riads si ateliere micute de croitorie sau gravare in care doar barbatii muncesc.
Credinta musulmana da forma acestei lumi si noi trebuie sa le respectam obiceiurile.
Saraci si bogati. Agitatie si liniste. Haos si totusi ordine neinteleasa de europeni.
Anul 1100 si Anul 2016 in acelasi oras.
Peste toate insa domina minaretul Moscheii Koutoubia.
In drumul nostru spre dunele Saharei, descoperim Berberii si lupta lor pentru libertate, platouri de filmare in locuri unde apa este adusa de magarusi de la 3 km departare. Nomazii, locuitorii desertului si oazele misterioase. Sate linistite. Case din pamant cu ziduri inalte ne ascund modul de viata al marocanilor din desert.
Dupa sute de kilometri, atatea lucruri vazute si pastrate in fotografii si amintiri, zile cu soare sau ploaie, cald sau frig, veselie, entuziasm si prietenii, ajungem la final.
Cerul plin de stele si pentru norocosi cate una cazatoare. Rasaritul in Sahara. Tacere. Relaxare. Si o intindere nesfarsita, fara oameni, fara cladiri.
Libertate!
Raluca Ghidu
Nu există comentarii