De vorbă cu turiștii (II) – Cum califici în două-trei cuvinte ieșirea din Vihren — ca experiență, ca organizare
Liviu: M-am simțit foarte bine. În primul rând, contează socializarea. Am întâlnit oameni de nota zece, cu care ai ce să vorbești. Și chiar dacă n-ai ce să vorbești, găsesc ei pentru tine, nu-i asta o problemă (râde)… dacă nu, râzi de nebun (râde iar, amintindu-și anumite glume). Și, cel mai important e că lumea se exprimă liber. Mi-au plăcut oamenii foarte mult. Muntele îl poți vedea și singur, dar oamenii cu care îl vezi sunt mai importanți, până la urmă.
Mari: E greu de exprimat doar în două-trei cuvinte… M-am simțit foarte bine. A fost o tură relaxată, echilibrată. Și chiar dacă nu ne-am atins tot scopul din cauza vremii nefavorabile, am admirat că s-a pus accentul pe siguranță și nu pe îndeplinirea unui program strict. Au fost oameni frumoși în jurul meu și amuzanți. Mi-a plăcut.
Bogdan: M-am simțit foarte bine. Mi-au plăcut și organizarea și oamenii. Dacă ar fi să dau o notă, ar fi 9 din 10. Deci, sunt foarte mulțumit de ghidaj, asistență turistică și destinație. Mă bucur că am venit.
Nu există comentarii