Asociația OxigenAsociația Oxigen
  • PRIMA PAGINĂ
  • Despre noi
    • Despre noi
    • Membri fondatori
    • Membri de onoare
    • Membri voluntari
  • Cursuri
    • Cursuri
    • Curs Ghid de Turism
    • Ghid Montan
    • Curs Ghid Național
    • Curs Formator
  • Proiecte
  • Blog
    • Blog
    • Știri
    • Jurnal de călătorie
    • Comunicate
    • Mediu, natură, turism
  • Multimedia
  • Contact
Asociația OxigenAsociația Oxigen
Proiecte

I Have A Dream

  • oxigen
  • 27 ianuarie 2017

Afli despre un proiect intitulat „I Have A Dream” și te gândești ca vei descoperi noi modalități să îți urmezi visele, dar nu te aștepți totuși să îți găsești o nouă familie, chiar și doar pentru câteva zile, să înveți atât de multe despre tine însuți și puterea ta, să îți găsești motivația sa faci ceva de impact cu viața ta. Acestea sunt exact lucrurile pe care le-am găsit în Norvegia împreună cu noii mei prieteni din toată Europa și nu numai. Ne-am petrecut timpul distrându-ne, învățând, dezvoltându-se și aflând unul de la altul cum să ne dezvoltam. Cu ajutorul trainer-ului nostru, cu toții am descoperit noi modalități să ne conectam la noi înșine și la oamenii din jurul nostru într-o maniera mai profundă, mai semnificativă. Am învățat cum să ne dozăm timpul, cum să ne controlăm gândurile și emoțiile, cum să ne folosim de bunătatea noastră. Dacă aș putea, aș participa la acest curs de o mie de ori, și aș îndemna pe toată lumea să facă la fel. Lecțiile învățate, distracția și noii prieteni ma asigură că nu voi uita niciodată această perioadă din viața mea.

20161124_173623 I Have A Dream I Have A Dream 20161124 173623 300x30020161128_103740 I Have A Dream I Have A Dream 20161128 103740 300x169

English:

You see a project entitled „I Have A Dream” and you think you will find new ways to go about pursuing your dreams. What you don’t expect, however, is to find a new family, even if only together for a few days, to learn so much about yourself and your power and to become motivated to do something impactful. That is exactly what I managed to find in Norway, together with my new friends from all over Europe and beyond. We spent our time having fun, we spent our time learning, we spent our time growing and teaching each other how to grow. With the help of our trainer we all found ways to connect to ourselves and to the people around us in deeper, more significant ways. We learnt to manage our time, to manage our emotions, to manage our thoughts and to make use of our kindness. If I could, I would attend this course a thousand times, and urge everyone else to so too. The lessons we learnt and the time we enjoyed will always remain in my memory as one of the best times of my life.

20161125_174325 I Have A Dream I Have A Dream 20161125 174325 300x46

 

    Nu există comentarii

    Nu există comentarii

    Lăsați un comentariu Anulați comentariul

    Căutare

    • PRIMA PAGINĂ
    • Despre noi
      • Membri fondatori
      • Membri de onoare
      • Membri voluntari
    • Cursuri
      • Curs Ghid de Turism
      • Ghid Montan
      • Curs Ghid Național
      • Curs Formator
    • Proiecte
    • Blog
      • Știri
      • Jurnal de călătorie
      • Comunicate
      • Mediu, natură, turism
    • Multimedia
    • Contact

    Cele mai noi articole

    • Deschidere curs Ghid de Turism 10 martie 2025
    • Curs Ghid Național de Turism 19 noiembrie, cod COR 511303 15 octombrie 2020
    • Curs Ghid Montan 17 noiembrie, COR 511311 14 mai 2020
    • Curs Formator 6 martie 2020
    • Curs Ghid Montan acreditat ANC 10 februarie 2020

    CURSURI OXIGEN

    CURS Ghid DE TURISM

    ACREDITAT ANC

    Curs ghid de turism

    Mai multe detalii

    CURS GHID MONTAN

    ACREDITAT ANC

    curs ghid montan 17 noiembrie, cor 511311

    Mai multe detalii

    CURS GHID NAȚIONAL

    ACREDITAT ANC

    Mai multe detalii
    Asociația Oxigen

    Pentru că iubim natura, ne-am gândit să-i facem loc în viața noastră. Acesta este motivul pentru care Asociația Oxigen este o organizație unică, non-profit destinată promovării spiritului ecologic și sensibilizării tinerilor în problemele de mediu.

    Vrei ca angajații tăi să experimenteze un altfel de teambuilding? Atunci scrie-ne un e-mail la adresa diana@asociatiaoxigen.ro.

    CONTACTEAZĂ-NE

    Vrei să urmezi cursuri de formare profesională în domeniul turismului în Oxigen? Scrie-ne la adresa cursuri@asociatiaoxigen.ro.

    CONTACTEAZĂ-NE
    CONTACTAȚI-NE

    0771.517.009


    Cont bancar: RO26 RNCB 0075 1460 2487 0001

    Copyright © 2011 - 2025 Asociația Oxigen. Toate drepturile rezervate.