Prima practică cu Oxigen în Cheile Vârghișului

Mergem in Cheile Vârghisului, un loc despre care nu stiu absolut nimc.

_NE_2890 (1)

_NE_2866 (1)

Dar tocmai din acest motiv am ales tura asta. Ma ingrijoareaza doua lucruri: ora 6 a.m. si prezentarea pe care trebuie s-o fac la microfon. De prima scap repede, pentru ca oricum n-am reusit sa dorm prea mult, asa ca am fost fresh.

Ajung la locul de intalnire, arunc o privire la grup incercand sa intuiesc cum sunt turistii. Nu trece mult pana primesc prima intrebare la care nu stiu sa raspund si emotiile cresc : „De ce nu mergem la autocar, nu a venit?”

Pornim. Radu A prezinta programul la microfon si pentru el asta pare un lucru foarte usor si confortabil.

18672923_1859189701011271_8551228395670760226_o

Prind un pic de curaj: cat de greu poate sa fie? Dupa prima pauza in care ne incadram in timp inteleg ca grupul e disciplinat si lucrurile vor merge bine. Asa cred ca a mers si prezentarea mea, desi la un moment dat am avut un blank si am decis sa inchei cu „calatorie placuta” ca sa nu fie foarte evident.

Vizita la „castel” nu m-a impresionat foarte mult dar am avut din nou ocazia sa mai studiez grupul si sa inteleg tipologiile turistilor: avem noroc de oameni faini.

18664307_1859245491005692_5360810474168272382_n

Tura incepe mai devreme decat era trecut in program, insa dead-line-ul de retur primit de la sofer mi s-a parut putin nerealist. Nu spun nimic: nu cunosc traseul, asa ca poate ma insel.

In timpul prezentarii pe care o face Radu A mai am o ocazie sa privesc grupul. Observ atunci turisti bine echipati, altii mai putin si unii chiar deloc. Nu-mi dau seama daca asta va fi o problema care va incetini ritumul grupului, pentru ca din nou, nu cunosc traseul, dar e totusi munte si nu avem cea mai buna prognoza de vreme.

18698166_1859336037663304_6631613664347554200_n

Mergem la pas, e soare, ploua usor, se aluneca pe trecerile de lemn, ploua si mai tare, bolovanii uzi devin capcane, vedem o pestera, se insenineaza, veselie mare, vedem a doua pestera, ploua torrential, glumele continua, ajungem in prima poiana pentru masa, continuam traseul la pas pe soare dar prin noroi alunecos, glumele continua, a doua poiana e minunata, grupul pare multumit ca efortul a meritat, poza de grup, o coborare complicata mai ales fara bocanci, un urcus stramt, ne ajutam de lanturi, a treia pestera si ne intoarcem.

18766473_1860210660909175_4881639727596328370_o

18700578_1860210614242513_2972667877430905751_o

Am admirat-o pe tanara care avea problem cu vederea pentru ambitia si optimismul ei, e molipsitor. Am admirat doamnele intre doua varste care lansau autoironii si se amuzau de situatie si atunci cand alunecau. Si l-am admirat pe colegul meu Gabi care de la un moment dat a purtat-o la brat pe tanara cu probleme de vedere si i-a dat siguranta. Si am inteles un lucru: a fi ghid bun inseamna mai ales sa fii un om bun, atent la cei din jur, rabdator si intuitiv. Daca mai ai si putin umor, lucrurile sunt si mai simple.

Anelise Salan

Sharing is caringShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterShare on Facebook0Email this to someone
Publicat pe: 30 mai 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *