O2 la 4 ani: competiţie şi distracţie

Iată că mult aşteptatul weekend al aniversării celor 4 ani de activitate ai Asociaţiei Oxigen a trecut. Competiţia îndelung organizată de câţiva voluntari oxigenaţi s-a întâmplat şi acum ne gândim în urmă la acele zile care au îmbinat armonios, zicem noi, spiritul competitivităţii montane cu cel muzical.

Deşi vremea nu ne-a surâs încă de la început, mai ales că ne-am pus pe treabă cu noaptea în cap, în cele din urmă, soarele a ieşit, oferind concurenţilor ocazia să vadă frumuseţea muntelui.

Şedinţa tehnică de vineri le-a spus dragilor participanţi că trebuie să formeze echipe mixte de 3-5 persoane şi să treacă o serie de probe ce urmau să se desfășoare în Munții Piatra Mare,  urmând ca eforturile să le fie răsplătite la sfârșit. După o jumătate de oră de semi-seriozitate, a urmat o seară de pomină cu cântece de munte şi muuultă voie bună. A fost antrenamentul pentru a doua zi. 😉 Ca regulă universală, trebuie să vă spunem că toți munţomanii sunt obligaţi să plece cu voie bună pe traseu. De obicei, nu e bine să luaţi în seamă bonbănelile de la prima oră a dimineţii, ele sunt doar manifestări ale entuziasmului.

Astfel, dis de dimineaţă, noi, echipa de organizatori și cele patru echipe de concurenţi ne-am întâlnit la intrarea în traseu. Pregătiţi cu clipboard-uri, pixuri şi frontale, concurenții au susținut proba testelor teoretice. Geografia, fauna, flora, meteorologia, alpinismul şi primul-ajutor au fost acoperite de un număr de 50 de întrebări.

Deşi bombăneala matinală a concurenţilor a fost haioasă, nu ştim câţi dintre ei au înţeles cât de important e ca atunci când pleci pe un traseu nou să ai câteva cunoştiinţe elemenatare despre zonă. Nu mai spun despre cunoştinţele de prim-ajutor şi alpinism care trebuie însuşite imediat ce dependenţa hoinărelii şi căţărării pe munţi a pus stăpânire pe tine.

006_Hakuna MatataLa ora 7, cu rucsacurile de tură în spate, concurenţii au primit startul pe traseul montan. Şi hai la deal şi hai la vale cu o hartă şi indicaţii preţioase. 6 ore au avut la dispoziţie doar pentru traseu. Numai că, undeva în zona numită Şirul Stâncilor, i-a aşteptat echipa de arbitrii de la escaladă. Cei patru magnifici Ştefan, Narcis, Bogdan şi Radu au pregătit traseul pe stâncă pentru proba de căţărat. Cu mult simţ al umorului, i-au ajutat pe concurenţi să prindă curaj, să se împrietenească cu stânca şi să scoată la iveală cele mai îndrăzneţe mişcări maimuţologice.

023_DSC_7734Mulţi s-au întors puţin supăraţi fie că n-au avut ocazia să se caţere şi ei – doar doi membrii ai fiecărei echipe participau la această probă, fie că totul a fost contratimp şi că ar fi vrut să se bucure de stâncă un timp mai îndelungat. Data viitoare o să ţinem minte, să facem un traseu mai lung. 😉

La ieşirea de pe traseu, noi, echipa de voluntari organizatori Movers and Shakers, i-am aşteptat pe concurenţi cu un traseu de orientare inedit. Cu altă hartă la purtător şi cu o busolă, aceştia au fost poftiţi să găsească cei 10 muţi „pitiţi“ strategic care pe unde a dorit guru of orientation, Ţiplă (Alex)!

032_DSC_9943Unii concurenţi au sosit obosiţi pentru că şi-au dorit un timp bun, alţii extaziaţi de frumuseţea traseului, au fost şi dintre cei nemulţumiţi pentru că nu au găsit mutul 7 sau 6 sau 4… Dragi concurenţi, trebuie să vă orientaţi! Dacă nu găsiţi muţi, aveţi ocazia să găsiţi ciupercuţe frumoase. 😉

Seara ne-am delectat cu scenete şi fotografii făcute pe traseu şi cu alte aptitudini cu care concurenţii au fost invitaţi să ne încânte. Am râs cu poftă ca să ne alimentăm buna dispoziţie pentru festivitatea de premiere.

043_DSC_0924Am terminat o zi condimentată cu natură, alergătură, căţărare, cu o frumoasă cântare la chitară şi vioară, căci să nu uităm că Asociaţia Oxigen a împlinit 4 ani. Au crescut, s-au dezvoltat şi au dat dovadă că pot face expediţii mai minunate şi mai surprinzătoare de fiecare dată. La mulţi ani, Oxigen!

Sharing is caringShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterShare on Facebook0Email this to someone
Publicat pe: 21 octombrie 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *