Balchik și Kaliakra – o fortăreață care ascunde o comoară nedescoperită, un castel și o gradină multicoloră, o cramă și o mare , toate într-o zi.

Cum a decurs plimbarea noastră în Bulgaria? Am să vă povestesc…

Ne-am întâlnit sâmbătă dimineața în față la Hotel Horoscop și ploua, ploua cu găleata… Deja mă gândeam: s-a zis cu distracția noastră pe ziua de azi.

După ce ne-am strâns toți, am urcat în Autocarul Bucuriei și am pornit optimiști spre Kaliakra.

Între timp ploaia s-a oprit, soarele și-a făcut loc printre nori și ne-a zâmbit frumos o perioadă de timp. Am ajuns în sfârșit la Kaliakra.

18341700_1849812145282360_2445370556035830127_n

Când am coborât din autocar fețele noastre exprimau un singur lucru “wow”, eram uimiți de frumusețea acestui loc, nerăbdători ne-am început plimbarea prin fortăreață, am făcut sute de poze, parcă tot ce vedeam era nou, trebuia să surprind fiecare moment petrecut aici.

IMG_8887

IMG_8864

Am avut program de voie, am explorat fiecare colțișor în două ore apoi ne-am așezat flămânzi la restaurantul de acolo. Acum na problemă, ce să îmi comand de mâncare? Midii! Și au venit midiile, un deliciu culinar, bine gătite, fără nisip cum se practică prin alte zone, nu spunem unde.

IMG_8987

 După așa un festin ne-am întors la autocar și am plecat entuziasmați spre următoarea destinație Balchik.

Odată ajunși, am primit un ghid local care ne-a făcut o scurtă introducere despre castel și grădini, atenția mea era toată ațintită pe florile multicolore care efectiv îți tăiau respirația. Îmi era teama să le fac poze, erau atât de vesele și îmi transmiteau atât de multă frumusețe încât pozele sigur le-ar fi stricat spectacolul. Însă am pozat tot, absolut tot, nu am ratat nimic.

18341702_1523549807676950_6708600284751171380_n

18342023_1523549271010337_5533288127565290867_n

Ne-am continuat drumul prin gradină și am ajuns la cactuși. Alte frumuseți, care mai de care, înfloriți, mari, mici parcă îmi venea să îi mângâi, stați liniștiți nu am mers chiar atât de departe doar i-am imortalizat în câteva poze.

cactusi

cactusi 2

În continuare drumul ne-a dus la crama reginei. Nu vreți să știți ce bucurie ne-a cuprins când fata de acolo ne-a întrebat dacă vrem să degustăm vinurile. Da! Am spus toți.

vinuri

Și așa am început să degustăm vinurile pregătite pentru noi. Diferite sortimente de vinuri, rose, sec, dulce, îndulcit cu miere, Regina, Ducessa cu aromă naturală de migdale și cireașa de pe tort țuica din pepene galben.

După ce ne-am potolit setea ne-am continuat drumul spre castel.

18342596_1525492210816043_5040791814392950939_n

Castelul, o așezare mică si cocheta cu un aer istoric, l-am vizitat, ne-am pozat apoi am mers la capela unde spune legenda că ar fi inima reginei Maria. Eram curioși și învăluiți de mister, oare chiar aici este inima reginei?  Dacă v-am făcut curioși atunci vă îndemn să mergeți și să vă convingeți voi.

Următorul lucru de care ne-am bucurat: Marea..

IMG_9118

Am coborat până pe faleza, apoi ne-am așezat pe dig în șir indian, aveam sentimentul că fugisem de acasă. Ne-am lăsat cuprinși de parfumul mării și de muzica ei care răsuna ca o baladă pentru auzul nostru. Am rămas acolo ne-am relaxat, ne-am încărcat bateriile și ne-am întors înapoi la autocar. Nu vroiam să se termine ziua, a fost atât de frumos, însă mi-am promis că trebuie să mă întorc în aceste locuri, să îmi bucur din nou simțurile cu tot ce aveau ele să îmi ofere.

autocr

PS: Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea îndeplini!

Pe 10 iunie ne reîntoarcem în Balchik și Kaliakra!

Gabriela Gîngu

Sharing is caringShare on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterShare on Facebook0Email this to someone
Publicat pe: 11 mai 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *